Pastrav la tigaie

Pastrav la tigaie

Pastrav rustic cu cartofi noi rustici. Pastravul e pregatit a la meuniere, ceea ce poate ca va suna pretentios, dar inseamna doar “in stilul sotiei morarului”. Se poate face si cu fileuri de peste alb, doar scadeti timpul de prajire in functie de grosime.

Ingrediente  Pastrav la tigaie

  • 2 pastravi (nu foarte mari)
  • 1 lamaie
  • 40 gr unt
  • 1 lingura ulei
  • 1/4 legatura patrunjel
  • 2 linguri faina
  • 1 lingurita boia dulce
  • sare
  • piper negru
  • fulgi chili

Preparare Pastrav la tigaie

Se curata pastravii de intestine, apoi se taie capul si coada si daca doriti aripioarele. Se sterg bine cu servetele de hartie.

Se amesteca faina cu boia pe o farfurie larga.

Se stropesc pastravii cu suc de lamaie peste tot, inclusiv in interior. Se presara apoi cu sare, piper negru si chili daca doriti, inclusiv in interior. Se tavalesc prin faina, sa fie bine acoperiti, apoi se scutura excesul de faina.
Intr-o tigaie larga (care sa cuprinda pestii) se incinge uleiul si jumatate de unt (folositi aici unt clarifiat daca intentionati sa prajiti pastravii in mai multe ture sau daca tigaia e de font si se incinge foarte tare). Se pun pastravii in tigaie si se da focul la mic.

Se prajesc pastravii cate 5 minute/parte.

Se scot pestii pe o farfurie incalzita (obligatoriu, o tineti in cuptorul dat la mic pana aveti nevoie de ea). Presarati-i cu patrunjel tocat.

Se scurge mare parte din grasimea ramasa in tigaie, sa va ramana cam o lingura ochiometric. Adaugati restul de unt si scuturati tigaia cu miscari fata-spate pana e topit. Adaugati 3 linguri suc de lamaie si mai lasati cam 15 secunde.

Turnati sosul de unt cu lamaie peste pastravi, pe toata suprafata.

Se servesc imediat, cat sunt calzi. I-am garnisit cu cartofi noi la tigaie, pe care insa i-am condimentat de data asta cu sare, piper si nori (foi de alge) maruntite. Merg bine si cu cartofi natur sau broccoli facut la abur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *