La poalele munţilor Predeluţ-Prişcu în jurul anilor 1960 prin grija şi dăruirea avută pentru Comuna Valea Doftanei, răposatul Primar de la acea vreme alături de alţi gospodari inimoşi şi vrednici printre care şi bunicul meu Dumitru, au pus bazele construiri unei gospodări comunale, care cuprindea un saivan pentru animale (oi,vaci,porci) şi 5 bazine pentru creşterea păstravului. Această gospodărie datorită specificului a fost denumită şi recunoscută de-a lungul timpului prin apelativul Păstravăria Doftana (Prişcu).
Păstravăria mai dispunea în amonte la aprox 500m, de un bazin de creştere a alevinilor denumit (Topliţa) care avea rolul de a creşte puieţii de păstrav primiţi de la alte păstravări din ţară, avea casă de incubaţie pentru producţia de puiet.
Păstravăria producea la acea vreme păstrăv pentru consum, dar şi puiet pentru popularea pâraurilor din jur. Păstrăvul era crescut în sistem extensiv ca şi acum de altfel, însă hrana administrată pentru creştere şi îngraşare se compunea din resturi de abator şi granule speciale.
Cum am cunoscut acest colţ de rai şi cum am învăţat de la bunicul meu această îndelednicire în creşterea păstrăvului, a fost simplu fapt că am avut privilegiul acelor vremuri să-mi petrec vacanţele acolo, şi să-mi ajut bunicul la treburile din gospodarie. Am fost atras în special de păstrăvi, pentru că sunt diferiţi de celelalte animale şi totodată mi-a plăcut să pescuiesc. La vremea de atunci nu aveam de unde să procurăm gută şi ace pentru pescuit, îmi amintesc că improvizam undiţa din aţa de cusut pe care o legam în mai multe fire la care agăţam un carlig din ace de bolduri, ca nada foloseam rame din balegar şi succesul era garantat. Mai scăpam uneori păstrăvul pentru că se rupea aţa sau se dezdoia cârligul de bold. Aveam pescuitul în sange, toata ziua am fi stat pe marginea gârlei cu dorinţa să prindem ceva peşte, uneori mai faceam şi lucruri mai puţin plăcute bunicului, prin faptul că ridicam sita de la călugărul de evacuare a bazinului să dăm drumul la păstrăvi pe râu la vale ca să-I prindem cu undiţa.
În sezonul cald, vara când stăteam aproape toată vacanţa la Păstravărie, dimineaţa când ne trezeam alergam primul cu un coş de nuiele în mână la bazine pentru a recolta păstrăvi ce săreau peste noapte afară din bazin. Noaptea la lumina ce se făcea de la lună se adunau tot felul de gâze deasupra luciului de apă din bazine şi păstrăvii săreau să le prinda, unii mai puţin norocoşi ramâneau pe mal nereuşind să ajungă înapoi în bazin şi spre deliciul nostru ajungeau în afumătoare. Prepararea şi obţinera păstrăvului afumat a fost deasemenea o îndelednicire pe care am moştenit-o de la bunicul meu şi după aceiaşi reţetă prepar şi astăzi.
Această gospodărie a funcţionat până în ani 1990, când odată cu, căderea regimului comunist sa asternut peste acest minunat loc paragina şi degradarea timp de aproape 20 de ani. În anul 1989 împlinisem cu o luna înainte de revoluitie, frumoasa vârstă de 16 ani şi învaţam la şcoala silvica din Braneşti jud. Ilfov. Dupa terminarea studiilor a urmat armata şi apoi meseria de pădurar. Am fost tot timpul atras de natură şi după ce am explorat şi mirajul vieţi occidentale din vest la întoarcerea din Franţa am devenit antrepenor. Am muncit şi locuit aproximativ 5 ani în Franţa şi tot aici am învăţat ce însemnă să fi antrpenor. Mi-a folosit foarte mult experienţa dobândită acolo, pentru că altfel cred ca nu aş fi reuşit în haţişul birocratic din ţara noastră unde autorităţiile promovează prin idiferenţă şi invidie oameni care doresc să producă mâncare ecologică pură.
Am revenit acasă cu dor de tară şi de locurile natale ale copilariei, şi de îndată ce am ajuns am urcat la păstrăvărie să văd ce se mai gaseşte din ce ştiam eu. Spre dezamăgirea mea când am ajuns aici totul se prabuşise în beznă, bazinele de păstrăv nu mai existau se colmataseră, canalul de aducţiune a apei era secat şi colmatat, saivanul de animale era ars, totul era pustiu îi in paragină. Pentru moment nu îmi venea să cred ochilor ce vedeam. În fine m-am consolat cu gândul ca totul a fost distrus de la un cap la altul, de cei care nu au avut nici un interes sa le păstreze. Am aflat ulterior ca nu se mai afla în administrarea comunei şi a fost vandută locaţia către Statul Român. După ce am reusit să luam legătura cu administratorul imobilului şi să îl convingem ce dorim să facem aici, am încheiat un contract cu acesta şi ne-am apucat hotărât de reconstrucţia pastravariei. Am reusit dupa 2 ani de munca să punem în funcţiune pastravria şi să producem păstrăv de calitate ca odinioară, cei drept după mijloace şi îmbunatăţiri moderne.
Păstrăvăria dispune acum de 6 bazine din pământ, casă de incubaţie şi 2 bazine de precreştre a puietului. Creşterea păstrăvului se face în mod extensiv iar hrana administrată este de înalta calitate, şi are în compoziţie făina de peşte care reprezinta 60% din materie, făină de sânge, ulei de peşte, cereale, vitamine, minerale, toate provenite din organisme nemodificate genetic GMO FREE. Producătorul şi furnizorul nostru de furaje pentru păstrăvi sunt austrieci de la Grupul NOACH respectiv Aqua Garant. Calitatea deosebita a furajelor, sursa de alimentare cu apă a păstrăvăriei şi avantajul că nu există sursa de poluare în zona, face ca, gustul păstrăvului crescut în PASTRAVARIA DOFTANA să fie deosebit de savuros şi gustos.
Perioada de creştere şi dezvoltare din stadiul de icre embrionate, alevini, puieţi de o vara, pâna la greutatea de consum variaza intre 22-28 de luni, în funcţie de fluctuaţiile de temperatura din apă şi de vremea de peste ani.
Păstrăvul crescut traditional (în sistem extensiv) face diferenţa de fiecare data când ajunge pe masa consumatorului şi în special a cunoscatorilor. Precizez acest aspect întrucât în piaţa din supermarket şi a revânzătorilor nu există pastrav romanesc, deşi este vândut de multe ori sub această marcă pentru a duce în eroare cumpărătorul, în schimb consumatorul de păstrăv va face imediat diferenţa, acest lucru fiind posibil, prin observarea cu uşurinţa a gustului fad şi a texturi cărni care este moale şi netonificată, cu gust de baltă.
Păstrăvul crescut la Păstrăvăria Doftana are gust pur de apă dulce de munte, carnea este tonificată şi are fibra musculosă, datorită înotului şi mişcări permanente în curenţi puternici de apă din bazinele unde cresc. Un alt avantaj de care păstrăvul crescut aici se bucura, este mediul natural, bazinele fiind construite în pamânt, iar densitatea pe bazin fiind minima, gradul de aglomerare influenţează dezvoltarea într-un mediu modificat şi implicit caliatea păstrăvului.
Păstrăvaul este singurul peşte care nu miroase şi nu are gust de peşte. Daca este crescut în mod tradiţional ca la Păstrăvăria Doftana trebuie sa aibă această calitate, de delicatese. Din cele mai vechi timpuri păstrăvul a fost deliciul meselor boiereşti, a Împaratilor şi al Regilor şi a fost considerat vânat montan, acolo unde trece apă rece bogată în nutrienţi şi oxygen din belşug .
Tehnica moderna şi faptul că păstrăvul este un peşte răpitor cu apetit permanent pentru hrană, a făcut ca acesta să poată fi crescut în medii controlate cu sursa de apă recirculantă. Acest aspect a adus din abundenţa păstrăv în piaţă, dar calitatea este net inferioara celui crescut în mod tradiţional cu apă de munte. Diferenţa aşa cum am spus mai sus este uşor de remarcat, păstrăvul crescut în sisteme controlate şi cu apă recirculată are gust de baltă, este fad, moale la atingere, netonificat asta datorită timpului şi mediului sau de crestere, un păstrăv crescut asfel se dezvolta in 8-12 luni maxim, practic este forţat şi hranit cu hrană ce are în compoziţie hormoni de creştere. Am ţinut să fac această precizare întrucât sunt persoane care nu au cunoştinţa despre acest aspect, şi în contextul economic actual, nu se ţine cont decât de preţul/kg lucru ce spune totul despre un produs. Nu poţi obţine produse de calitate cu costuri mici, este imposibil iar cei care nu cred să ia aminte medicamentele şi costul lor.
DIPLOME DE EXCELENTA
